Se terminã

         Am vrut sa redescopar bucuria de a scrie, dar nu romane despre "de ce?" sau alte intrebari care stau in mintea mea in fiecare zi. Am vrut ca rima si masura sa fie la loc de cinste dar nu am reusit. In schimb va las doar ce s-a ales in urma a catorva minute de "melancolie".  Nu a iesit fum din tastatura, nu am avut acea viteza cu care scriam inainte... cuvintele parca nu voiau sa iasa la iveala. Poate pentru ca mintea mea era prea ocupata sa caute cuvinte care se termina cu acelasi crup de litere sau prea ocupata sa numere silabele fiecarui vers, sau poate pentru ca ele au crezut ca rima imperecheata va face ca gandirea cititorului sa nu fie atintita catre poezie ci spre sentimentele ascunse in el.
 

Incarcat cu amintiri, 
zdrobit de nepasare,
ma uit in ochii tai,
si-ncep sa inteleg,
ca tot ce-a fost
era doar amagire,
un vis frumos, un vis...
Sa trecem totul in uitare,
nu e usor, si-n veci va fi,
ca o corabie-n deriva,
in mijlocul furtunii,
stiind ca totul se termina.

E prea frumos zambetul tau,
Sa-l tii ascuns,
Sa-l tii in umbra…
totul se termina, se termina
si dimineata ancorata in mine
din care odata respiram impreuna.
Imi vine sa strig dar,
nu stiu, e prea tarziu,
iti vad inima sangeranda...  

 

     Sper ca v-a placut iar daca sunt completari sau sugestii, stiti unde ma gasiti:D