Doua saptamani de vacanta. 2 fetze, 2 opinii, 2 sentimente....
1. Fericire: Avem vacanta, nu mai avem de invatzat, nu trebuie sa mai mergem la crsuri/laboratoare, vin sarbatorile si ne bucuram cu familia si cu vechii prieteni.
2. Tristete: Ne despartim (chiar daca doar pt 2 saptamani) de prietenii mai noi, de colegi, de cei cu care suntem in cea mai mare parte a timpului. Tristete si pt ca iasi-ul a ramas in urma si cu el au ramas si locurile noastre unde ne plimbam/alergam seara.
Daca ar fi sa punem in balanta cred ca nici ea nu ar sti unde e mai greu, unde ar trebui sa fim de sarbatori.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
miercuri, 8 decembrie 2010
Sfaturi de la batrani
Cautand niste raspunsuri, cautand niste sfaturi entru viata asta, am plecat in cautarea de "batrani", si pentru ca rasa umana si-a omorat batranii si a incoronat fatzarnicia, am apelat la ceea ce niciodata nu va putea fi redusa la tacere. Am intrebat natura.
Am cautat flori pentru ca intotdeauna ceva dragalas se ascunde in ele dar nu le-am gasit... florile cu frumusetea lor... nici frumusetea naturala nu mai este privita cum trebuie, astazi se apeleaza doar la plastic, silicon, coloranti artificiali... o frumusete artificiala, o frumusete fara dragalasenie.
Am mers la pasari care cu ciripitul lor pot aduce o sclipire in viatza, dar nici ele nu mai sunt... au plecat spre taramuri mai calde. Si ceea ce suna atat de frumos, ciripitul acela care iti taie rasuflarea, care face sa tremure pana si ultimul os, si acestea sunt trecatoare, intotdeauna existand "undeva" mai cald, mai cu viatza.
Intr-un final am gasit "batranii". Niste copaci inalti, cu scoartza roasa de atatea anotimpuri pe care le-au trecut in "jurnalul de bord" m-au trimis la "regele" lor. Dupa multe minute de cautari l-am gasit, ishi spune "Teiul lui Eminescu".
Cand l-am gasit era la fel cum il stia si raposatul:
"Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri randunele,
Ducand gândurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Si se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngân numai cu el!"
Atunci un fior m-a cuprins, ceva ne lega unul de celalalt, SINGURATATEA. Inafara faptului ca nishte copii vin sa ne vada, pe el pentru ca a rezistat atator furtuni, atator ani si pe mine cum incerc sa imi explodez capul cu iodura de amoniu, inafara de ei, in anotimpul acesta pe care oamenii il denumesc anotimpul sarbatorilor, anotimpul bucuriilor, nimeni nu sta sa ne asculte, daca nu cantarile, colindele, fosnetul macar gemetele si scartaitul.
Dar el, batranul, mi-a intrerupt gandurile si mi-a sous tare si raspicat, dar in acelasi timp s-a auzit si duiosia din vocealui: "Intotdeauna priavara se intoarce, intotdeauna cineva te va cauta. Traieste clipa, si daca Cel de Sus va vrea iti vei termina viata intr-o zi frumoasa de primavara, cand totul va fi verde, dragalasenia va aparea din nou in flori si pasarile iar vor ciripi."
Multumesc batrane tei!
Am cautat flori pentru ca intotdeauna ceva dragalas se ascunde in ele dar nu le-am gasit... florile cu frumusetea lor... nici frumusetea naturala nu mai este privita cum trebuie, astazi se apeleaza doar la plastic, silicon, coloranti artificiali... o frumusete artificiala, o frumusete fara dragalasenie.
Am mers la pasari care cu ciripitul lor pot aduce o sclipire in viatza, dar nici ele nu mai sunt... au plecat spre taramuri mai calde. Si ceea ce suna atat de frumos, ciripitul acela care iti taie rasuflarea, care face sa tremure pana si ultimul os, si acestea sunt trecatoare, intotdeauna existand "undeva" mai cald, mai cu viatza.
Intr-un final am gasit "batranii". Niste copaci inalti, cu scoartza roasa de atatea anotimpuri pe care le-au trecut in "jurnalul de bord" m-au trimis la "regele" lor. Dupa multe minute de cautari l-am gasit, ishi spune "Teiul lui Eminescu".
Cand l-am gasit era la fel cum il stia si raposatul:
"Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri randunele,
Ducand gândurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Si se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngân numai cu el!"
Atunci un fior m-a cuprins, ceva ne lega unul de celalalt, SINGURATATEA. Inafara faptului ca nishte copii vin sa ne vada, pe el pentru ca a rezistat atator furtuni, atator ani si pe mine cum incerc sa imi explodez capul cu iodura de amoniu, inafara de ei, in anotimpul acesta pe care oamenii il denumesc anotimpul sarbatorilor, anotimpul bucuriilor, nimeni nu sta sa ne asculte, daca nu cantarile, colindele, fosnetul macar gemetele si scartaitul.
Dar el, batranul, mi-a intrerupt gandurile si mi-a sous tare si raspicat, dar in acelasi timp s-a auzit si duiosia din vocealui: "Intotdeauna priavara se intoarce, intotdeauna cineva te va cauta. Traieste clipa, si daca Cel de Sus va vrea iti vei termina viata intr-o zi frumoasa de primavara, cand totul va fi verde, dragalasenia va aparea din nou in flori si pasarile iar vor ciripi."
Multumesc batrane tei!
vineri, 3 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)