In ziua a noua a lunii curente, scotocind prin fisiere, cautand ceea ce se numeste astazi "arhiva timpurilor frumoase"(de fapt cautam niste amintiri din liceu), am dat peste "Caravana2010_programari_Alexa.doc". M-a cuprins o stare de melancolie, chiar tristete. Mi-am adus aminte ca pe 8 martie 2010 plecam sa spunem intregii lumi despre UAIC, mi-am adus aminte de momentele petrecute impreuna cu Alexa2k10, mi-am adus aminte de colegi, de profesor, de sofer, de scaunul al doilea unde ma fura somnul…Am simtit un dor imens sa ma aflu iar in acel microbus, printre prieteni. Stau si ma gandesc uneori si-mi amintesc cum era in caravana...
Desi a trecut deja un an, amintirea ramane vie, parca ieri eram la Cheryy, Inkognitó sau Laura, parca ieri zbura puiul la rotisor pe holul pensiunii, sa nu uitam si de caietul cu "ce am invatat astazi", sau cand ne-am lasat "amitirile"...
M-a lovit un val de melancolie, si am inceput sa ma uit la poze, ceasurile treceau, somnul nu mai venea, parca voiam sa opresc timpul, chiar sa il dau inapoi sa mai fiu macar 1 secunda fizic cu ei...
Ieri, pe facebook a aparut si filmul de prezentare cu melodia care inca imi mai canta la telefon "joy williams -sunny day", se pare ca nu sunt singurul melancolic, si cristi sufera de acelasi lucru, de amintirea acelor clipe...
Stiti ce vreau cel mai mult, ca astazi sa ne teleportam la Darmanesti... 13 martie... peisaj, familie, gratar, "1 adevar si 2 minciuni", "ce stiu si ce nu stiu despre tine", poze, muzica, masa mare... oare aceste cuvinte pot forma o singura fraza? Cu siguranta ca pot, dar nu mai am cuvinte, imi tremura degetele pe tastatura...
Nu stiu daca acele zile au fost exact asa cum mi le amintesc eu, ceea ce sigur stiu este ca cel mai important lucru pe care l-am invatat in acele zile a fost valoarea prieteniei. Prietenii, mereu prezenti la bine si la rau, in cele bune si in cele rele. Sunt ei, cea mai curata amintire de atunci. Prieteni, nu conteaza cat de departe sunteti, mereu va port cu mine. Si stiu ca nu va voi uita niciodata pentru ca in ceea ce suntem azi este prezent ceea ce am fost. Voua, prietenilor mei de suflet, va multumesc pentru totdeauna. Pentru ca ati facut ca acea epoca de a cunoaste lumea cu sufletul deschis sa fie cel mai bun loc unde sa asteptam viata…
De la taste,
Sergiu
