Intrebarea este:

Singurul lucru care reuseste cat de cat sa mi lase o umbra, sa ma intristeze putin, este cand realizez ca am avut un lucru la care am tinut (bine mai multe, dar vorbesc de ce ma intristeaza de fiecare data in parte), care era de acolo si i-am dat cu piciorul. Motivele fiind intemeiate sau mai putin. Ideea este ca nu conteaza ce este ce pierzi: o prietena buna, o iubita, un prieten apropiat, un loc de munca, un colectiv, o distractie (un baschet, un fotbal, o iesire in 15 la diferite locuri, ceva ce se intampla regulat intr-un grup), un obiect (de la o masina, la o minge de fotbal mai veche, la un mp3 sau …), ai prins ideea, doar ca de multe ori imi transmit un mesaj subliminal gen, NU VA MAI FI CUM A FOST, in sensul ca nu mai gasesti ceva la fel de bun, placut, fun, bine…
Si desi nu este adevarat, daca eu chiar imi doresc se rezolva totul, pe moment asta simt, si e mai neplacut ca nu doar pe moment imi da starea asta…ziua respectiva sau cat a mai ramas din ea. Sunt constient si sigur ca va fi mai bine dar pana la proba contrarie in fiecare domeniu intalnit, aceeasi stare primesc AI PIERDUT! OARE GASESTI MAI BINE??? si ramane intrebarea o perioada…

Dependenti de iubire

        Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.

  In doua cuvinte: "UNIVERSUL LUCREAZA"

        Ma intreb adeseori ce s-ar fi intamplat daca nu eram creati cu acest dar, "iubirea". Ce s-ar fi intamplat cu rasa umana? Dar acestea sunt intrebari la care "nu trebuie" sa gasim raspuns. Am fost creati sa iubim si sa fim iubiti.
  Si... 
... la urma urmei, la sfarsitul zilei suntem doar niste suflete care cauta sa fie iubite si sa daruiasca iubire.

Bubele tehnologiei

Moş Gogă al lui Perchiş era ultimul mohican al vremurilor fără coduri, internet şi herghelii pitite sub capotă. De cum se ivea ziua după colţul satului, moş Gogă înhăma la jug boii somnoroşi ce părăseau grajdul mândri de longevitatea activităţii depuse în folosul omenirii. Erau ultimii boi... chiar ultimii. Umblau semeţ, cu capul sus, ciudat de sus, dar de înţeles din moment ce în spiţa neamului lor făceau parte şi boii prorocului Elisei.

De moş Gogă satul vorbea numai de bine. Mulţi ziceau că era bun şi de primar. Era incoruptibil indiferent câte babe guralive îi tocau răbdarea. „Măi Gogule... ia-ţi măi şi tu o pereche de cai sprinteni că până ajungi tu la destinaţie cu boii tăi uiţi şi de ce ai plecat”... cârcoteau gurile rele. „Nu şi iar nu”, răspundea hotărât moş Gogă, după care zicea un „Doamne ajută” şi „hai Florea, hai Jilă”, pornea trăgând de lanţ boii ce înaintau încet dar sigur până ce se scufundă în orizontul dimineţii. Moş Gogă şi boii lui erau primii care plecau şi ultimii care veneau.

Era şi un gentelman desăvârşit. Pe „baba Doamna” cum o alinta el, o purta numai în car. Bătrâneţea, flămânda pământului, tot înfulecă anii oamenilor şi tot nesătulă e, a ciupit şi din elanul şi hotărârea de neclintit a lui moş Gogă. Astfel, de umblat înaintea carului cu boi nu mai putea, ba mai şi de gura babelor ce nu-l slăbeau de loc, şi-a dus boii la abator. Întors acasă a rupt şi jugul plângând ca un copil mic... la rupt de ciudă. Cu banii de pe boi şi-a luat o pereche de cai sprinteni şi, deşi umbla acum în car alături de baba Doamna lui, era mai mereu trist. Nu-i pica deloc bine noua postură în care l-a adus viaţa. Cu frâiele în mână se simţea nesigur.

Într-o zi caii s-au speriat şi-au luat-o la galop răsturnând căruţa cu tot cu moş Gogă. L-au dus la spital cu şanse mici de supravieţuire. În spital vorbea numai de Florea şi Jilă, grozavii boi ce i-a avut. După câteva zile a murit repetând într-una: „Pe mine tehnologia m-a nenorocit... am ştiut eu ce-am ştiut”.

Mi-am adus aminte de moş Gogă azi cand profu de peda imi vorbea de "referate". Ca viitor profesor, vai de elevii mei care or sa vrea sa ia note pe referate.. nu sunt deloc de acord cu aceste "copy-paste" cum le spunea un model de-al meu (profesorul de romana Simion Bogdanescu). Dar sa lasam referatele, nu de la asta am pornit cu acest post, sa ne legam mai mult de viata noastra ca tineri ieseni. Cati dintre noi nu spun ca le este de ajuns sa vada un film pe Pc sau peisajee diin iasi tot la calc, cati dintre noi mai ies la o plimbare seara prin copou, la o drumetie pana la breazu/bucium/cetatuia. Cati dintre noi stau si chat-uiesc pe mess/skype/facebook in loc sa se intalneasca cu prietenii face-to-face la un pahar de vorba sau altceva?

Va las sa va ganditi si cand sunteti gata de o plimbare sau orice alt fel de iesire din rutina de "student" (voiam sa scriu caminist dar am destui prieteni care nu stau in camin dar duc aceeasi viatza), doar lasati un mesaj si ne intalnim sa mai spargem ceva pahare de vorba, sa mai consumam putin aerul din copou sau pentru cei interesati de o drumetie cu bicicleta va astept sa mergem la un bucium.

Me vs "Eu"

    In seara asta am primit o incurajare foarte buna : "Sa mai scrii", stiti ce raspuns am dat?.. va las sa aflati singuri:P... oricum asta m-a pus pe ganduri, si dupa ce am intrat pe blogul unei persoane la care tin foarte mult, dupa ce am citit ultimul post, am dat laptopu deoparte, si am inceput sa ma gandesc care sunt copacii din cauza carora nu pot vedea padurea. Am stat destul timp sa imi adun gandurile si intr-un final mi-am dat seama ca nu asta era problema, sa nu vezi padurea din cauza copacilor este un alt mod de a spune ca ti-e frica.
    Foarte multi dintre noi (si eu) tinem multe idei, ganduri, trairi doar pentru noi, nu le impartasim cu ceilalti deoarece ne este frica sa nu fim luati "peste picior" sau sa ni se râdã in fatza. Chiar daca aceste ganduri le-am mai avut, niciodata nu am avut taria sa impartasesc si cu altii ceea ce gandesc, inca ma macina gandurile de genul <>...
    Si maine mai este o zi... o sa incerc sa prind "frica" sa ma urc pe ea si sa ma duca acolo unde vreau, acolo unde trebuie.

Feed-back

      O sa imi incep blogul cu un feed-back pe ziua de azi, cum am fost obisnuit in cele doua saptamani care abea au trecut, 2 saptamani in care, chiar daca la inceput mi se parea ceva iesit din comun si pe de-asupra si foarte greu, in fiecare seara am dat feed-back zilei respective apoi am scris in caietul "Eu am invatat"... amintiri nepretuite!

si fara alte comentarii melancolice, ca deja imi vine sa dau apa la bobocei cand imi aduc aminte acele clipe, o sa incep feed-back-ul pe ziua de azi:

     Ziua de astazi a inceput foarte bine, chiar daca nu am dormit prea mult azi-noapte, m-am trezit fresh cu o mare energie(nu stiu de unde ca ieri nu am mancat decat o banana si un iaurt cu fructe). La ora 8:45 eram deja in fata cladirii "casa de cultura a studentilor" de unde, pe la ora 9:10(si 15 maxim), am plecat catre Voinesti unde domnii padurari ne asteptau cu puietii de salcam care abea "asteptau" sa fie plantati si udati. Am facut echipa foarte buna cu Maricela (pe care abea astazi am cunoscut-o chiar daca stia cate ceva despre ea de mai mult timp :P, din caravana)... eu sapam gaurile cu harletzul (sa va spun si despre primul harletz?(cazma cum spun unii)... ok o sa va povestesc putin... dupa doar o gaura facuta, cand am vrut sa o sap pe a doua s-a rupt coada, nu e vina mea ca era deja crapat :D ), iar "colega" mea punea cate un mic copacel si puneam amandoi paman in jurul copacului "sa ii tina de cald si de foame". Dupa aproximativ 15 copacei cei organizatorii ne-au chemat sa ne serveasca cu ceva de mancare si apa minerala, apoi a inceput "Runda 2" in care nu am avut acelasi spor si am plantat doar vreo 10 puietzi apoi ne-am asezat jos pe iarba moale simtind briza rece chiar in spate. La ora 14:00 am plecat bucurosi si "adormiti" spre Iasi. Timpul de dupa a fost unul pierdut pot spune, mi-am creat blogul, am fost putin pana in Kaufland si apoi am venit sa scriu postul pe ziua de azi.

si acum caietul mov:

     Eu astazi am invatzat ca lucrul in echipa nu este chiar asa de "pretentios" (deci ce stiam pana astazi cred ca erau doar exceptii de la regula :P ), mi-a fost reamintita "toata" teoria "ecologiei", mi-am adus aminte de timpul in care plantam cu tata vitza de vie, sau cu bunicu salcami pe dealurile unde am copilarit.

    Si ca sa inchei va urez "Noapte buna" si pentru Alexa2K10: "mi-e dor de voi, mi-e dor de serile petrecute la feed-back si dupa.