Se terminã

         Am vrut sa redescopar bucuria de a scrie, dar nu romane despre "de ce?" sau alte intrebari care stau in mintea mea in fiecare zi. Am vrut ca rima si masura sa fie la loc de cinste dar nu am reusit. In schimb va las doar ce s-a ales in urma a catorva minute de "melancolie".  Nu a iesit fum din tastatura, nu am avut acea viteza cu care scriam inainte... cuvintele parca nu voiau sa iasa la iveala. Poate pentru ca mintea mea era prea ocupata sa caute cuvinte care se termina cu acelasi crup de litere sau prea ocupata sa numere silabele fiecarui vers, sau poate pentru ca ele au crezut ca rima imperecheata va face ca gandirea cititorului sa nu fie atintita catre poezie ci spre sentimentele ascunse in el.
 

Incarcat cu amintiri, 
zdrobit de nepasare,
ma uit in ochii tai,
si-ncep sa inteleg,
ca tot ce-a fost
era doar amagire,
un vis frumos, un vis...
Sa trecem totul in uitare,
nu e usor, si-n veci va fi,
ca o corabie-n deriva,
in mijlocul furtunii,
stiind ca totul se termina.

E prea frumos zambetul tau,
Sa-l tii ascuns,
Sa-l tii in umbra…
totul se termina, se termina
si dimineata ancorata in mine
din care odata respiram impreuna.
Imi vine sa strig dar,
nu stiu, e prea tarziu,
iti vad inima sangeranda...  

 

     Sper ca v-a placut iar daca sunt completari sau sugestii, stiti unde ma gasiti:D

Iubeste!

Ce spune oare vântul, călătorul,

când se sfâșie printre crengi trudit?

Ce taină spune-n graiul său izvorul

învolburat în muchii de granit?

Ce spune mărul ce-ți umbrește drumul,

cu trupul frânt de orice mână rea?

Ce spune în căminul tău parfumul

din trandafirii rupți de mâna ta?...

Iubește!

spune tot ce-n zări palpită.

Iubește!

spune vântul legănat.

Iubește!

spune floarea cea strivită

sub talpa ta,

sub pasul tău distrat.

Iubește!

spune mierea din lucernă

și adierea florilor de tei.

Iubește, căci iubirea e eternă

Și, iată,

bate-n ușă vremea ei...

Iubește!

10 aprilie sau 10 decembrie?

         Acum 5 minute, era soare afara, cerul senin, doar cativa nori purtati de vantul naprasnic se apropiau de iasi. Dupa doar 1 minut cerul a devenit negru:

       In mai putin de un minut, a inceput sa "ploua" iar pamantul din fata caminului arata de parca iarna nu vrea cu nici un chip sa plece:

     Iar acum este din nou soare si toti norii s-au risipit. Natura nu inceteaza sa ne uimeasca.

Magda Petrovanu (editia a III-a)

 (    Dupa o asemenea zi cred ca ar trebui sa doarma si patul sub mine la ora asta dar nu pot incheia ziua fara sa fac o retrospectiva, sa vad ce am facut bine si ce nu, unde nu am avut destula rabdare si unde am fost prea indulgent, sa ma intreb daca cei cu care am lucrat sunt multumiti de prestatia mea astazi si multe alte ganduri.    )
         Astazi, 09 aprilie 2011, a avut loc a III-a editie a concursului de chimie "Magda Petrovanu" organizat de facultatea de Chimie din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza Iasi. La acest concurs au participat aprox. 1300 elevi din clasele VII-XII.
         Anul acesta ne-am bucurat, avand printre noi si o eleva care nu a gresit nimic, astfel obtinand un punctaj maxim. Dar nu ne oprim aici pentru ca stim ca am avut foarte multi elevi buni si asta reiese si din numarul mare de premii acordate.
        Cam atat pentru seara aceata, dar nu pot incheia fara sa multumesc studentilor facultatii (colegilor mai mici sau mai mari) pentru devotamentul pe care l-au avut azi(mai ales pentru cei mai noi in domeni, bobocii).

amintiri...melancolie

        In ziua a noua a lunii curente, scotocind prin fisiere, cautand ceea ce se numeste astazi "arhiva timpurilor frumoase"(de fapt cautam niste amintiri din liceu), am dat peste "Caravana2010_programari_Alexa.doc". M-a cuprins o stare de melancolie, chiar tristete. Mi-am adus aminte ca pe 8 martie 2010 plecam sa spunem intregii lumi despre UAIC, mi-am adus aminte de momentele petrecute impreuna cu Alexa2k10, mi-am adus aminte de colegi, de profesor, de sofer, de scaunul al doilea unde ma fura somnul…Am simtit un dor imens sa ma aflu iar in acel microbus, printre prieteni. Stau si ma gandesc uneori si-mi amintesc cum era in caravana...
         Desi a trecut deja un an, amintirea ramane vie, parca ieri eram la Cheryy, Inkognitó sau Laura, parca ieri zbura puiul la rotisor pe holul pensiunii, sa nu uitam si de caietul cu "ce am invatat astazi", sau cand ne-am lasat "amitirile"...
         M-a lovit un val de melancolie, si am inceput sa ma uit la poze, ceasurile treceau, somnul nu mai venea, parca voiam sa opresc timpul, chiar sa il dau inapoi sa mai fiu macar 1 secunda fizic cu ei...
         Ieri, pe facebook a aparut si filmul de prezentare cu melodia care inca imi mai canta la telefon "joy williams -sunny day", se pare ca nu sunt singurul melancolic, si cristi sufera de acelasi lucru, de amintirea acelor clipe...
         Stiti ce vreau cel mai mult, ca astazi sa ne teleportam la Darmanesti... 13 martie... peisaj, familie, gratar, "1 adevar si 2 minciuni", "ce stiu si ce nu stiu despre tine", poze, muzica, masa mare... oare aceste cuvinte pot forma o singura fraza? Cu siguranta ca pot, dar nu mai am cuvinte, imi tremura degetele pe tastatura...
        Nu stiu daca acele zile au fost exact asa cum mi le amintesc eu, ceea ce sigur stiu este ca cel mai important lucru pe care l-am invatat in acele zile a fost valoarea prieteniei. Prietenii, mereu prezenti la bine si la rau, in cele bune si in cele rele. Sunt ei, cea mai curata amintire de atunci. Prieteni, nu conteaza cat de departe sunteti, mereu va port cu mine. Si stiu ca nu va voi uita niciodata pentru ca in ceea ce suntem azi este prezent ceea ce am fost. Voua, prietenilor mei de suflet, va multumesc pentru totdeauna. Pentru ca ati facut ca acea epoca de a cunoaste lumea cu sufletul deschis sa fie cel mai bun loc unde sa asteptam viata…

       De la taste,
                          Sergiu